5 martie 2013

Locuri în inimă sau lupta unei femei pentru depăşirea obstacolelor vieţii




Locuri în inimă este un jurnal de călătorie. O carte scrisă cu multă emoţie, iubire şi migală de ambiţioasa australiancă Libby Southwell în colaborare cu Josephine Brouard.




Ce mi-a plăcut?



1. În ciuda tuturor necazurilor ce s-au abătut asupra sa, a continuat să îşi seteze obiective îndrăzneţe în care a crezut cu adevărat, sperând la un miracol. Şi a venit. Vieţile multor oameni au fost salvate datorită implicării ei, fiind unul dintre fondatorii organizaţiei umanitare Adopt Sri Lanka, organizaţie ce a colectat fonduri pentru victimile lovite de tsunami-ul din 26 decembrie 2004.


2. Multe sfaturi primim în timpul vieţii. Pe unele le reţinem, pentru că vin la momentul potrivit, pe altele le prindem din zbor şi ni le aducem aminte într-un moment de nevoie. După moartea partenerul său de viaţă (Justin), Libby a decis să pornească într-o călătorie personală, punctând pe hartă India, Sri Lanka, Tibet, Mongolia şi Franţa. Nu ştiu câţi dintre voi aţi mai fi întregi după decesul celui iubit, dar această femeie are o dorinţă fantastică să trăiască, să iubească şi să îşi ajute semenii. Din punctul meu de vedere, lumea de astăzi este a celor care nu se opresc în loc. Libby a privit mereu înainte, cu durere şi în acelaşi timp optimism. "Nu aş fi ales niciodată calea pe care a urmat-o viaţa mea. E destul de dificil să treci peste moartea prietenilor apropiaţi, dar după ce l-am pierdut pe Justin am crezut că îmi pierdusem şi viitorul. Fără îndoială că moartea lui a schimbat cursul vieţii mele. Dacă el ar fi trăit, eu aş fi o altă persoană astăzi".




3. Scrisorile, e-mail-urile de dragoste dintre cei doi par desprinse din basm. Nu credeam că mai există oameni pe această lume care pot trăi povestea vieţii lor atât de frumos şi prin cuvinte. Aş putea spune că sunt oarecum geloasă că nu am avut parte de un asemenea "privilegiu". "Lib, te iubesc. Vreau să-ţi dăruiesc două lucruri: rădăcini puternice, neschimbătoare şi statornice; şi aripi să poţi face ce vrei." Mai spuneţi ceva?




Dragilor, o ruptură ne obligă să diferenţiem fanteziile de realitate şi să ne reanalizăm percepţiile referitoare la iubire. Libby a înţeles că timpul poate juca pentru tine sau împotriva ta. E o femeie frumoasă din toate punctele de vedere, o femeie puternică despre care îmi face plăcere să citesc.




Cel mai frumos comentariu va primi Locuri în inimă. Succes!




Articolul face parte din campania vALLuntar2 iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul Romsilva. Fiecare dintre bloggerii participanţi la campanie va primi anul acesta câte un copac pentru 15 comentarii la fiecare recenzie a unei cărţi ALL, publicată pe blogul lor în cadrul acestei acţiuni.